HomeComunicate de presaInfrastructură turistică ultramodernă în Baia de Fier

Infrastructură turistică ultramodernă în Baia de Fier

Pereți stâncoși, cu arhitecturi surprinzătoare. Chei sălbatice, cu farmec aparte. Un râu de un clar pătrunzător şi munţi de jur împrejur. Peşteri spectaculoase, tăinuitoare de mistere, cu galerii labirintice. Peisaje de poveste pe pământ gorjean, în Baia de Fier, acolo unde autoritățile locale au investit 5 milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii turistice și de agrement.

Proiectul finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a constat în amenajarea zonelor de intrare și ieșire din Peștera Muierilor, una dintre cele mai cunoscute și vizitate peșteri din țară, a unui parc dendrologic cu o suprafață de trei hectare și a unei zone de recreere și agrement de aproape trei mii de metri pătrați.

Astfel, au fost amenajate alei pietonale, piste pentru biciclete și popasuri pe o distanță de aproape 8 kilometri, a fost construit un amfiteatru în aer liber cu bordeie pentru meșterii populari și au fost amenajate un loc de joacă, un spațiu pentru fitness în aer liber și o pistă de tip pumptrack pentru skateboard-uri, role, trotinete și biciclete.

Investiția implementată de Primăria comunei Baia de Fier și finanțată prin POR 2014-2020 a fost etapizată și are ca dată de finalizare sfârșitul lunii decembrie 2024. Lucrările au fost încheiate și urmează să fie realizată achiziția de dotări care vor deservi zona amfiteatrului și popasurile pentru biciclete, precum o scenă demontabilă pentru organizarea de spectacole, sistem de supraveghere video și rețea wi-fi.

Valoarea totală a proiectului este de 26,5 milioane de lei, iar finanțarea nerambursabilă – 25,3 milioane de lei. Investiția a fost derulată în cadrul Axei prioritare 7 Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiții 7.1.

Declarată stațiune turistică de interes local, Baia de Fier a fost inclusă, la sfârșitul anului trecut, în ruta cultural-turistică „Transhumanța în Munții Parâng”, aprobată de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. În cadrul acestei rute, autoritățile locale au propus parcurgerea traseului Rânca – Baia de Fier și vizitarea mai multor obiective turistice ale Olteniei de sub munte: Peștera Muierilor, Traseele de Via Ferrata, Cheile Galbenului, Cheile Oltețului, Șura Haiducilor, Crucea lui Ursache, Biserica „Toți Sfinții”, Biserica din lemn „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, zona Rânca, Muzeul Civilizației Montane Rânca, Transalpina cu Vârful Păpușa, mănăstirile din zona Horezu – Polovragi – Crasna.

Localitatea Baia de Fier se află pe DN 67, la aproximativ 45 km de Târgu-Jiu, 70 km de Râmnicu Valcea și 118 km de Craiova.