HomeNoutatiZona pietonală din centrul stațiunii Horezu, amenajată cu bani europeni

Zona pietonală din centrul stațiunii Horezu, amenajată cu bani europeni

Comunicat de presa 27.07.2022 (0 downloads)

Oltenia de sub munte ascunde comori. La poalele Munților Căpățânii, într-o frumoasă depresiune înconjurată de păduri, se află un orășel liniștit, plin de farmec și de poveste. Ne oprim, de această dată, în Horezu, „capitala” ceramicii românești, important centru etnografic și folcloric, devenit oficial stațiune turistică de interes național.

Un loc în care darul de a da viață lutului și secretele meșteșugului sunt transmise din tată-n fiu, pentru a dărui lumii o ceramică unică prin coloristică și prin simbolurile desenate. Motive pentru care, în 2012, ceramica de Horezu a fost înscrisă de către UNESCO în lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității.

Însă nu doar vestita ceramică și arta olăritului atrag turiștii în acest colt de țară, ci și numeroasele obiective aflate în împrejurimi. Apropierea de Mănăstirea Hurezi, celebra ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, o altă comoară inclusă în patrimoniul UNESCO, de mănăstirile Polovragi, Bistrița, Arnota, Surpatele sau Mănăstirea Dintr-un Lemn, de Culele de la Măldărești, Muzeul Trovanților, peșterile Polovragi, Muierilor sau Liliecilor, dar și posibilitatea de a face drumeții în Parcul Național Buila-Vânturarița, de a descoperi sălbăticia Cheilor Oltețului sau a Cheilor Bistriței, toate fac din Horezu una dintre cele mai căutate destinații de weekend și nu numai, chiar pentru o vacanță întreagă.

Pentru turiști, dar și pentru localnici, administrația locală își dorește să exploateze cât mai bine potențialul zonei. Astfel, cu fonduri europene atrase prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Primăria orașului Horezu a demarat un proiect care vizează conservarea și promovarea identității locale, prin amenajarea zonei pietonale din centrul istoric al stațiunii și crearea unui spațiu emblematic, cu o suprafață de aproape 5.800 mp.

Mai exact, vor fi realizate pavaje din granit care vor reproduce la scară largă motive tradiționale din olăritul horezean, precum cocoșul sau spirala, va fi realizată o fântână arteziană care va avea ca temă vasele de lut, vor fi amplasate un foișor, pergole și bănci, va fi construit un loc de joacă pentru copii și va fi montat un ceas monumental, cu structură metalică.

De asemenea, va fi amenajat un spațiu deschis, fără mobilier urban, unde vor putea fi organizate evenimente în aer liber. Va fi modernizat sistemul de iluminat public și vor fi amplasați stâlpi în stil clasic, în armonie cu arhitectura clădirilor și spațiul pietonal. Zona centrală va dispune de reţea Wi-Fi si sistem de sonorizare, precum și de panouri de informare turistică, tip totem, cu afișaj electronic.

„Principala interfață de comunicare cu turiștii și vizitatorii este zona publică centrală, de promenadă, în care aceștia așteaptă să întâlnească elemente de specific local, o notă identitară memorabilă a locului pe care îl vizitează, un ambient atractiv. De aceea, cu ajutorul fondurilor europene atrase, ne-am propus să amenajăm zona pietonală a stațiunii, utilizând elemente arhitecturale ce aparțin specificului local, astfel încât să creăm un spațiu emblematic pentru zona turistică, istorică și culturală Horezu. Lucrările constau în modernizarea și reconfigurarea ansamblului compus din străzile Unirii, Nicolae Iorga, Vasile Alecsandri și Alexandru Odobescu, precum și spaţiul verde din zona Primăriei și Judecătoriei. Prin acest proiect, urmărim creșterea numărului de turiști, promovarea atracțiilor turistice din zonă, a patrimoniului natural, istoric și cultural, a produselor tradiționale, precum și includerea zonei în circuite turistice culturale, de afaceri și de agrement”, a declarat domnul Nicolae Sărdărescu, primarul orașului Horezu.

Proiectul implementat de Primăria orașului Horezu are o valoare totală de 5,5 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 5,3 milioane de lei, asigurată prin POR 2014-2020. Investițiile sunt derulate în cadrul Axei prioritare 7 Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiții 7.1 Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice (investiţii în infrastructura de turism).

Primăria orașului Horezu mai are în derulare un alt proiect cu finanţare europeană nerambursabilă în cadrul Axei prioritare 7 a POR 2014-2020, ce vizează înființarea parcului de agrement și recreere „Constantin Brâncoveanu”, în valoare de 9,4 milioane de lei, cu o finanțare nerambursabilă de 9,1 milioane de lei.

* Menționăm că proiectul nu este finalizat. Pozele reflectă imaginea actuală a centrului orașului Horezu.