Având in vedere ca instituirea stării de urgență pe teritoriul României este de natură a genera consecințe negative în planul absorbției fondurilor europene, cu risc de a genera blocarea implementării proiectelor cu finanțare din fonduri nerambursabile externe, respectiv amânarea sau replanificarea unor activități, aspecte ce au drept consecințe generarea riscului de pierdere a fondurilor alocate României în perioada de programare 2014-2020, luând în considerare necesitatea flexibilizării termenelor procedurale pentru diminuarea riscului de reziliere a contractelor de finanțare ca urmare a accesului limitat al beneficiarilor la resursele umane necesare pregătirii documentelor aferente prefinanțărilor/cererilor de plată/cererilor de rambursare, a fost adoptata Ordonanța de Urgenta nr. 52 din 15 aprilie 2020 pentru modificarea art. 29^3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, precum și pentru adoptarea unor măsuri privind beneficiarii de fonduri europene în contextul răspândirii COVID-19.
Printre prevederile cele mai importante ale OUG 52/2020 mentionam:
- cresterea procentului de acordare a prefinantarilor de la 10% din valoarea eligibila a proiectului, la 30%
- cresterea termenelor de depunere a cererilor de rambursare privind prefinantarile de la maxim 90 de zile calendaristice de la data la care AM a virat transa de prefinantare, la maxim 180 zile calendaristice, fara a depasi durata contractului de finantare;
- posibilitatea decontarii unor cheltuieli mai vechi de 3 luni, dar nu mai mult de 6 luni
- posibilitatea decontării contravalorii materialelor si a echipamentelor inca nepuse in opera prin incheierea unor acte aditionale la contractele de lucrari, acolo unde contractul de lucrari permite.
Menționam ca aceasta ordonanța va fi însoțita de o instrucțiune, ce va fi emisa in cel mai scurt timp de AMPOR.
Pentru a veni in sprijinul dvs., ADR SV Oltenia a realizat un tabel comparativ intre prevederile OUG 40/ 2015 si prevederile noii ordonanțe 52/2020.