Joi, 18 martie 2021, Autoritatea de Management (AM) pentru Programul Operațional Regional (POR) a prelungit cu trei luni perioada pentru depunerea cererilor de finanțare în cadrul apelului trei aferent Obiectivului specific 8.3 – „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, grup vulnerabil „Copii”, Prioritatea de investiții 8.1 – „Investițiile în
infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, parte a Axei prioritare 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale” din POR 2014-2020.
Astfel, noul termen pentru transmiterea cererilor de finanțare prin intermediul aplicației MySMIS 2014+ este 1 iulie 2021, ora 12:00. Celelalte prevederi ale Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administrației nr. 3366/2020, cu modificările şi completările ulterioare, rămân neschimbate.