HomeNoutatiInformații despre derularea achizițiilor publice ale beneficiarilor Programului Operațional Regional 2014-2020

Informații despre derularea achizițiilor publice ale beneficiarilor Programului Operațional Regional 2014-2020

Având în vedere prevederile legale și faptul că, în acest moment, se află în derulare o serie de achiziții publice pentru care nu au fost depuse oferte, pentru evitarea neregulii cu privire la aplicarea prevederilor legale în materie de achiziții publice pe tema respectării cerințelor de echivalență, este necesară remedierea erorilor prin publicarea unei erate/clarificări, aceasta fiind singura modalitate prin care astfel de nereguli pot fi corectate în timp util, în cadrul derulării unei proceduri de atribuire.
Astfel, în situația în care specificațiile tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau oricărui alt document aferent unei documentații de atribuire fac trimitere la un standard, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metodă
specifică de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent”.
Totodată, la publicarea eratelor/clarificărilor, se vor avea în vedere prevederile legislative în domeniul achizițiilor publice cu privire la Reguli de publicitate și transparență.