HomeComunicate de presaBani europeni pentru reabilitarea blocurilor din Râmnicu Vâlcea

Bani europeni pentru reabilitarea blocurilor din Râmnicu Vâlcea

Nu mai puţin de 46 de blocuri fac obiectul reabilitării termice cu fonduri europene, prin investiții derulate de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Cele opt proiecte implementate, dintre care trei finalizate, patru cu lucrări realizate în proporție de peste 95% și unul la 80% stadiu fizic, au o valoare totală de 75,2 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 40,7 milioane de lei.  

Proiectele sunt incluse în cadrul Axei prioritare 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbonPrioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelorOperațiunea A – Clădiri rezidențiale.

Prin aceste investiții, autoritățile publice locale urmăresc creșterea eficienței energetice a blocurilor, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, ceea ce va conduce la un consum redus de energie și limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, au fost create locuri de muncă prin impulsionarea construcțiilor, precum și a industriilor conexe, extrem de afectate de criza economică.

Principalul avantaj al locuitorilor ține de reducerea cu minimum 40% a facturilor la încălzire, după reabilitarea termică a blocurilor. În principiu, lucrările finanţate cu bani europeni înseamnă izolarea termică a pereților exterior și a planșeului peste subsol, înlocuirea ferestrelor și ușilor existente cu tâmplărie performantă energetic, închiderea balcoanelor și montarea de tâmplărie PVC. Se fac, de asemenea, lucrări de înlocuire și de reparații a instalațiilor sanitare, termice, electrice și de alimentare cu gaze naturale.

Valorificăm oportunităţile oferite de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea orașului, dovedind că autoritatea locală ţine pasul cu nevoile oamenilor și încearcă să găsească soluții la problemele lor. Astfel, o mare parte dintre proiectele pe care le implementăm în cadrul Programului Operațional Regional presupun reabilitarea termică a câtorva zeci de blocuri, ceea ce înseamnă costuri de întreținere mai mici, mai ales acum, când prețurile utilităților au crescut extraordinar de mult. Depunem toate eforturile pentru ca locuitorii orașului să beneficieze de cele mai bune condiții și servicii, iar viețile lor să se schimbe în bine cu ajutorul fondurilor europene bine investite“a declarat domnul Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.  

În perioada următoare, conducerea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea se va concentra pe finalizarea proiectelor implementate prin POR 2014-2020. În paralel, va continua să lucreze pentru dezvoltarea orașului și accesarea de noi finanțări care să aducă și mai multe schimbări pozitive în viața cetățenilor.

Comunicat de presa 14.03.2022 (43 downloads)