HomeNoutatiDrumul județean Craiova – Cetate, reabilitat prin POR 2014-2020

Drumul județean Craiova – Cetate, reabilitat prin POR 2014-2020

Cele cinci consilii județene din regiune au în implementare contracte, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, care vizează modernizarea și reabilitarea rețelei de drumuri județene care asigură legătura, directă sau indirectă, cu rețeaua transeuropeană de transport TEN-T și cu marile municipii, poli de dezvoltare, cu scopul de a genera creștere economică. 

În județul Dolj, sunt în desfășurare lucrări pe drumul județean (DJ) 552 Craiova – Mofleni – Bucovăţ – Terpeziţa – Sălcuţa – Vârtop – Caraula – Cetate, care asigură conexiunea a patru coridoare din rețeaua transeuropeană de transport TEN-T.

Valoarea lucrărilor este de aproximativ 169,3 milioane de lei, cu o finanțare nerambursabilă de 165,4 milioane de lei, iar proiectul este implementat de Consiliul Județean (CJ) Dolj, în parteneriat cu autoritățile publice locale din cele șapte comune pe care drumul le traversează.  Astfel, locuitorii din zonă vor putea ajunge mult mai repede la Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu și Bucuresti, prin Pitești sau Alexandria.

Concret, reabilitarea celor 70 de kilometri de drum va reduce cu 30% timpul petrecut în trafic. Pe lângă asfaltarea drumului, se fac consolidări la nouă poduri și 31 de podețe, sunt construite podețe noi, drenuri și rigole, sunt amenajate 14 stații de autobuz cu alveole, trotuare, treceri de pietoni, parcări și piste pentru biciclete, sunt montate indicatoare rutiere și limitatoare de viteză. De asemenea, sunt amplasate parapete în curbele periculoase și sunt amenajate intersecțiile și drumurile laterale.

Investițiile sunt realizate în cadrul Axei Prioritare 6Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiții 6.1Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale. „Este cel mai mare proiect de infrastructură de drumuri al Consiliului Județean. Sunt aproximativ 70 de kilometri care vor fi reabilitați complet și acesta a fost și principalul obiectiv. În acești 70 de kilometri, sunt șapte localități. Era un drum nereparat de ani de zile și am accesat prin Programul Operațional Regional fonduri pentru a-l reabilita. Se lucrează intens, sunt lucrări ample. Vom avea trotuare, piste de biciclete în fiecare localitate, cel puțin 25 de kilometri de piste de biciclete, vor fi semnalizări pentru trecerile de pietoni cu iluminat pe led și pe panouri solare. Sunt elemente noi de siguranță rutieră, sunt elemente moderne, dincolo, bineînțeles, de tot ceea ce înseamnă infrastructura de drum“, a declarat domnul Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.