HomeNoutatiTrei drumuri județene din Gorj, modernizate cu fonduri europene

Trei drumuri județene din Gorj, modernizate cu fonduri europene

Sute de kilometri de drumuri județene au fost reabilitate cu finanțări nerambursabile de sute de milioane de euro atrase de autoritățile publice locale din regiunea Sud-Vest Oltenia prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Obiectivul comun al proiectelor a constat în modernizarea infrastructurii regionale de transport rutierîn strânsă legătură cu rețeaua transeuropeană de transport TEN-T.

Banii europeni au reprezentat șansa dezvoltării infrastructurii rutiere și în județul Gorj. Trei proiecte implementate de Consiliul Județean (CJ) Gorj, dintre care două finalizate și unul realizat în proporție de 55%, vizează asigurarea unei infrastructuri de transport regionale şi locale moderne şi durabile, precum şi a tuturor celorlalte condiţii privind dezvoltarea economiei şi îmbunătăţirea calităţii vieţii, în scopul reducerii timpului de deplasare şi fluidizării traficului, prin conectarea la reţeaua TEN-T.

Investițiile, a căror valoare totală se ridică la aproximativ 204 milioane de lei, cu o finanțare nerambursabilă de 195,8 milioane de lei, sunt derulate în cadrul Axei Prioritare 6Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Modernizarea DJ 675B Câmpu Mare – Albeni – Călugăreasa – Prigoria – Zorlești – Alimpești, până în DJ 675C, care face obiectul unui alt proiect, este importantă pentru asigurarea conexiunii cu DN 67, care leagă Drobeta-Turnu Severin de Râmnicu-Vâlcea prin Târgu Jiu. 

Proiectul, în cadrul căruia au fost recepționate lucrările de construcții, cu o valoare totală de aproximativ 75,8 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 71,7 milioane de lei, a vizat, pe lângă asfaltare, consolidarea zonelor cu alunecări de teren, reabilitarea de poduri și podețe, amenajarea de piste pentru biciclete și trotuare în localități, realizarea de rigole pentru evacuarea apelor pluviale, precum și modernizarea a 15 stații de autobuz. În total, 25,5 kilometri de drum au fost modernizați.

„Este un drum important pentru județul Gorj, pentru că este într-o zonă care a fost afectată de alunecări de teren și cu o infrastructură rutieră îmbătrânită. De ce am ales acest proiect? Pentru că era destul de costisitor pentru a interveni din bugetul propriu. Poate doar în patru ani de zile puteam să asigurăm reabilitarea celor 25 de kilometri. La fel și în cazul celorlalte două drumuri județene modernizate în acest exercițiu financiar, pentru care am atras o sumă importantă prin Programul Operațional Regional. Ne-am dorit să îmbunătăţim gradul de acces al populaţiei din mediul rural la serviciile de sănătate, sociale şi educative din oraşele şi municipiile din zonă. De asemenea, am urmărit să punem în valoare și să creștem potenţialul economic al localităților adiacente drumurilor judeţene reabilitate, prin atragerea de investitori, până acum descurajaţi de starea precară a infrastructurii rutiere“, a declarat domnul Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj.

Proiectul pentru modernizarea DJ 671B – limita judeţului Mehedinţi – Văgiuleşti – Samarineşti – Motru – Lupoaia – Cătunele – Glogova – Cămuieşti, județul Gorj, de asemenea finalizat, a avut o valoare totală de aproximativ 38,1 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 36,4 milioane de lei.

DJ 671B se intersectează cu DN 67 și DN 67A și asigură, astfel, conexiunea indirectă cu rețeaua TEN-T. În total, aproape 37 de kilometri de drum au fost modernizați, iar lucrările au vizat reabilitarea și chiar refacerea structurii rutiere pe anumite sectoare, consolidări pentru traficul greu, amenajarea de rigole și șanțuri pentru evacuarea apelor pluviale, reabilitarea de poduri și podețe și semnalizarea corespunzătoare a drumului.

Cel de-al treilea proiect, cu lucrări în plină desfășurare, privește modernizarea DJ 675C, cu originea în DN 67B, ce traversează localitățile Târgu Logrești – Popești – Bustuchin – Poiana Seciuri – Seciurile – Roșia de Amaradia – Becheni – Corșoru – Alimpești – Sârbești – Ciupercenii de Olteț, până în DN 67.

Vor fi modernizați 36,5 kilometri de drum, vor fi amenajate piste pentru biciclete și trotuare în localități, rigole și șanțuri, 20 de stații de autobuz vor fi modernizate, 10 poduri reabilitate, terasamentele vor fi consolidate. Investițiile se ridică la aproximativ 90 de milioane de lei, din care 87,6 milioane de lei este finanțarea nerambursabilă