Staţiunea Călimăneşti-Căciulata din judeţul Vâlcea se dezvoltă și devine tot mai atractivă datorită fondurilor europene atrase de administrația locală. Turiștii și localnicii se bucură, astfel, de noi zone de agrement, promenadă și relaxare, dar și de spații ce promovează istoria și poveștile locului. Unul dintre acestea este Poiana lui Căliman, un parc tematic realizat prin reconversia unui teren degradat și inutilizabil.
Cu banii europeni obținuți prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Primăria orașului Călimănești a creat un loc unic în țară, un parc ce se întinde pe o suprafaţă de 4.150 mp. Alei pavate, care șerpuiesc printre numeroase specii de arbori și arbuști, gazon de un verde crud, felinare de epocă, balansoare și un podeț frumos lucrate în lemn, un foișor cu bănci şi mese de şah, dar și un loc de joacă pentru copii. Însă principalul punct de atracţie pentru toți cei care ajung în acest loc încântător sunt cei șapte cai, sculpturi de grădină, în mărime naturală.
Parcul, care face legătura între Călimăneşti și Căciulata, a fost creat în jurul unei legende locale. Se spune că, în vremurile de demult, un cioban pe nume Căliman, care aducea vitele la păscut în această poiană, le-ar fi povestit călugărilor de la Mănăstirea Cozia că s-a vindecat de „metehnele trupului” scăldându-se într-un mic lac aflat în acest loc. Ciobanul era convins că apa are puteri miraculoase, mai ales că vitele bolnave se vindecaseră și ele. Călugării au verificat mărturia ciobanului şi au găsit izvoarele cu ape tămăduitoare. Însuşi ctitorul Mănăstirii Cozia, domnitorul Mircea cel Bătrân, și urmașul său, Matei Basarab, s-au tratat aici la bătrâneţe.
„Ne-am gândit ca acest teren degradat să fie redat staţiunii Călimăneşti-Căciulata ca un punct de atracţie, dar şi ca un punct de relaxare. Totodată, am vrut să creăm povestea localităţii noastre, staţiune balneară, moştenind legenda cum că un anume Căliman, care-şi păştea animalele pe această poiană, a observat că ele nu se mai îmbolnăvesc de boala picioarelor, cunoscută în acea perioadă. Şi am vrut să creăm material această legendă prin statui în mărime naturală a unor cai care trec printr-o apă, apa respectivă fiind reprezentată de o cascadă. De asemenea, parcul are o zonă de relaxare, un loc de joacă pentru copii, dar şi un foişor, numeroase bănci şi locuri de popas pentru turişti sau cei care tranzitează localitatea. Sunt numeroase specii de arbori din zonă, foişoarele au fost construite în specificul arhitecturii zonei, o zonă binecunoscută pentru izvoarele care au fost şi sunt folosite şi astăzi pentru tratarea unor boli digestive sau reumatismale”, a declarat domnul Florinel Constantinescu, primarul orașului Călimănești.
Proiectul implementat de Primăria orașului Călimănești a avut o valoare de aproximativ 4,1 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 4 milioane de lei, asigurată prin POR 2014-2020. Investițiile au fost derulate în cadrul Axei prioritare 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.2 – Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orașele mici, mijlocii și municipiul București.
Aer proaspăt, păduri întinse şi apă străjuită de munţi. Monumente istorice şi lăcaşuri de cult cu istorii vechi de veacuri. În adâncuri, valoroase zăcăminte de ape minerale şi termale. Toate acestea au făcut ca staţiunea Călimăneşti-Căciulata să fie numită, pe bună dreptate, „perla” staţiunilor de pe Valea Oltului. La 18 kilometri de Râmnicu Vâlcea și la 80 de kilometri de Sibiu, una dintre cele mai renumite stațiuni balneoclimaterice din ţară atrage deopotrivă turiştii români şi străini.