HomeNoutatiADR Sud-Vest Oltenia organizeaza sesiuni de instruire pentru autoritățile publice locale

ADR Sud-Vest Oltenia organizeaza sesiuni de instruire pentru autoritățile publice locale

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în parteneriat cu Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, organizează în Regiunea Sud-Vest Oltenia, în perioada mai – iunie 2022, patru sesiuni de instruire pentru autoritățile administrației publice locale din orașe, municipii și de la nivelul consiliilor județene.

Cursurile au ca obiectiv îmbunătățirea capacității persoanelor instruite de a elabora și implementa proiecte cu finanțare europeană.

Instruirile vizează exclusiv personalul implicat în gestionarea proiectelor cu finanțare europeană din cadrul orașelor, municipiilor și consiliilor județene și se vor defășura on-line, după următorul calendar:

Achiziții publice, în perioada 16 – 20 Mai 2022

Se vor aborda teme ca: legislația achizițiilor, managementul contractului de achiziții, planul de achiziții, derularea procedurii de atribuire.

Planificare strategică, în perioada 23 – 27.05.2022

În cadrul întâlnirilor se vor discuta aspecte cu privire la: elaborarea și implementarea strategiilor integrate de dezvoltare; principiul parteneriatului în elaborarea strategiilor locale; etapele principale de accesare a fondurilor europene.

Documentații tehnico-economice: în perioada 06 – 10.06.2022

Se vor aborda: elaborarea temei de proiectare și a caietului de sarcini pentru achiziția serviciilor de proiectare DALI/SF/PT(după caz); verificarea documentației tehnico-economice aferentă proiectului; obținerea certificatului de urbanism și autorizației de construire; documente de proprietate.

Management de proiect: în perioada 14 – 20.06.2022

Acesta cuprinde: ciclul de viață al unui proiect; elaborarea cererii de finanțare; bugetul proiect; urmărirea implementării proiectelor.

Formarea este asigurată de o echipă de lectori autorizați, cu experiență în domeniu. Fiecare sesiune de instruire se va desfășura pe parcursul a 5 zile, câte 8 ore pe zi, numărul maxim de cursanți pentru fiecare sesiune fiind de 25 de persoane.

Persoane de contact: Mihaela-Steliana Tascu-Stavre – mihaela.tascu@roreg.eu si Claudia Gavaneanu – claudia.gavaneanu@roreg.eu Sesiunile de instruire fac parte din activitățile propuse în cadrul proiectului Asociației ROREG ”Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autoritaților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, finanțat în cadrul POAT 2014-2020.