În Monitorul Oficial nr. 794/10.08.2022, a fost publicat Ordinul nr. 1538/02.08.2022 pentru stabilirea normelor de aplicare a OUG nr. 101/2022 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale şi/sau corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, precum şi a altor creanțe bugetare.
Astfel, beneficiarii POR pot transmite către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare, Solicitarea de plată pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale şi/sau corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, precum şi a altor creanţe bugetare (Anexa 1), după ce, în prealabil, au analizat dacă se încadrează în prevederile art. 1, 2 şi 6 din OUG 101/2022.
Data comunicării solicitării către AMPOR va fi prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii de către beneficiar a acesteia.
Beneficiarul depune o singură solicitare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora, pentru toate contractele de achiziție publică din cadrul unui proiect.
Solicitarea va fi semnată cu semnătura electronică calificată conform prevederilor legale, fiind asimilată înscrisurilor autentice. Împreună cu solicitarea vor fi transmise și documentele justificative corespunzătoare, prevăzute în Anexa la Ordinul nr. 1538/2022, tot prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare.
În caz de forță majoră sau dacă nu funcționează aplicația MySMIS, modulul Comunicare, se vor aplica cele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 128/2020 pentru aprobarea OUG nr. 65/2020 privind unele măsuri pentru digitalizarea sistemului de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții pentru perioada de programare 2014-2020, precum și pentru modificarea și completarea OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Vă rugăm să regăsiți atașate Ordinul nr. 1538/02.08.2022 și Anexa 1 – Solicitare de plată OUG nr. 101/2022.