Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte „POR/8/8.1/B/1/7 regiuni” din cadrul Axei prioritare 8 –„Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiţii 8.1 – „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunităţi”, Obiectivul specific 8.2 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operaţiunea B „Centre comunitare integrate”.
Documentul a fost aprobat prin ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei şi conține informațiile specifice necesare în vederea lansării apelului de proiecte „POR/8/8.1/B/1/7 regiuni”, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.
Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic – aplicația MY SMIS, iar apelul de proiecte va fi lansat pe 20 ianuarie 2020, ora 12.00, şi se va încheia pe 20 iulie 2020, ora 12.00.
Între data publicării Ghidului specific pe site-ul www.inforegio.ro şi data lansării apelului, AM POR va realiza demersurile necesare pentru validarea apelului în MySMIS. Acest apel va fi de tip necompetitiv cu termen limită de depunere de 6 luni și se adresează solicitanţilor de finanţare care se regăsesc pe Lista celor 139 de comunităţi cu tip de marginalizare peste medie și severă (Anexa 14 la Ghidul specific), care constituie comunitățile supuse intervențiilor de tip soft privind serviciile comunitare integrate.