HomeNoutatiA fost modificat Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat

A fost modificat Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat

În data de 23.09.2020, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Modificările se referă la:

– Eliminarea cerinţei de prezentare a datelor referitoare la persoanele desemnate de partener în echipa de implementare a proiectului, din cadrul Modelului_C – Acord de parteneriat;

– Menţionarea posibilităţii ca echipa de implementare a proiectului, de la nivelul partenerilor, să cuprindă şi alţi membri în afară de cei solicitaţi în mod obligatoriu prin ghidul specific;

– Prelungirea termenului pentru prezentarea Autorizaţiei de construire în cazul achiziționării prin proiect a punctelor/stațiilor de reîncărcare a autobuzelor electrice;

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.

Pentru mai multe detalii dati click aici