HomeNoutatiCasa Keber se transformă într-o bijuterie prin POR 2014-2020

Casa Keber se transformă într-o bijuterie prin POR 2014-2020

În județul Gorj, la Târgu Jiu, o casă ce pare desprinsă din povești, prin ornamentație și culori, va deveni un punct de atracție pentru turiștii români și străini. Este vorba despre locuința pictorului gorjean Iosif Keber, construită în 1932 și ajunsă, după 1989, în patrimoniul Consiliului Județean Gorj.

În timp, casa, care este înscrisă în lista monumentelor istorice, a devenit Secția de Artă a Bibliotecii Județene. De când a fost construită până în prezent, adică timp de 90 de ani, singurele intervenții asupra clădirii au constat în zugrăveli interioare. Timp de mai mulți ani, autoritățile județului Gorj au încercat să renoveze din fonduri proprii această clădire emblematică a orașului, însă, cu toate bunele intenții, legislaţia de la vremea respectivă, procedurile greoaie și complexitatea proiectului au întârziat începerea lucrărilor.

Fondurile europene au reprezentat șansa revenirii la viață a frumoasei clădiri. Astfel, printr-un proiect implementat de Consiliul Județean Gorj în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Casa memorială Iosif Keber a fost restaurată și va fi valorificată turistic și cultural.

Pe lângă lucrările de consolidare a clădirii, au fost refăcute instalațiile electrice, sanitare și termice. S-a avut în vedere și refacerea ornamentelor interioare și exterioare, cu păstrarea arhitecturii originale. Curtea a fost amenajată prin refacerea gardului de la stradă și realizarea de alei și spații verzi. Pentru a crea o experiență vizuală de neuitat pentru turiști, dar și pentru localnici, exteriorul clădirii este iluminat în timpul nopții.  

Proiectul are o valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 1,7 milioane de lei. Investițiile au fost realizate în cadrul Axei Prioritare 5Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Oraș-reper pentru cultura națională, Târgu Jiu adăpostește valoroase opere de artă, monumente de patrimoniu, locuri încărcate de istorie și poveștile unor oameni remarcabili. Unul dintre aceștia a fost pictorul Iosif Keber (30 iulie 1897 – 19 aprilie 1989), a cărui amintire este păstrată în bogata colecție de tablouri lăsată ca moștenire și în picturile realizate în mai multe biserici din țară și din străinătate.

Câteva sute de lucrări ale lui Iosif Keber și ale fiului său Adrian, obiecte personale, dar și câteva mii de volume de artă ce au aparținut pictorului au fost donate de acesta Muzeului Judeţean Gorj și expuse în casa în care a trăit și a creat. Însă nu doar colecțiile adăpostite vor atrage vizitatorii, ci și clădirea în sine. O veritabilă operă de artă, construită în stil neoromânesc, de către arhitectul Iulius Doppelreiter, cu spații interioare deosebit de frumoase, pictate după modelele lui Iosif Keber.

„Imobilul a fost donat către Consiliul Județean Gorj. În perioada de dinainte de 2016, am reușit, împreună cu instituțiile avizatoare, să obținem toate autorizațiile necesare, fapt ce ne-a determinat să depunem acest proiect ca să fie finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Ne dorim ca și viitorul exercițiu financiar european 2021-2027 să funcționeze în continuare, pentru că avem pregătite proiecte și în domeniul cultural, și în domeniul de educație școlară și în domeniul infrastructurii rutiere, pentru că Gorjul are nevoie în continuare de investiții pentru a avea o infrastructură culturală bună, o infrastructură rutieră bună și nu ne limităm numai la aceste lucruri“, a declarat domnul Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj.

În ultimii ani, în Oltenia, foarte multe investiţii locale au fost realizate prin Programul Operațional Regional, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia. Au fost reabilitate și modernizate spitale, dispensare, şcoli, grădinițe sau drumuri. Iar dezvoltarea continuă. Efectele pozitive se văd și în județul Gorj, acolo unde Consiliul Județean se implică activ în atragerea de bani europeni pentru îmbunătățirea vieții locuitorilor.