HomeNoutatiCetatea Banilor evoluează spre orașul inteligent de mâine – transport public la standarde europene

Cetatea Banilor evoluează spre orașul inteligent de mâine – transport public la standarde europene

Fondurile europene reprezintă cheia dezvoltării din ultimii ani a Craiovei. Printre investițiile de succes implementate de Primăria Craiova, se numără și proiectul cu titlul „Proiect Integrat de Modernizare a Sistemului de Transport Public cu Autobuzul în Municipiul Craiova – MOTRIC – A”, care are ca obiectiv general creşterea atractivităţii şi eficienţei sistemului de transport public local din capitala Olteniei, prin implementarea unor măsuri integrate ce vizează îmbunătăţirea transportului public de călători cu autobuzul şi descurajarea utilizării transportului privat.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 76 de milioane de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 64,5 milioane de lei.

Investiția vizează achiziția a 16 autobuze electrice noi, a 16 stații de încărcare lentă și 4 de încărcare rapidă, precum și semaforizarea și includerea în sistemul actual de management al traficului a 5 intersecții. Mijloacele de transport achiziționate prin proiect vor fi folosite pe următoarele trasee: traseul 1: Gară – Olteț – Spitalul Nr. 1 – Peco Romanești și retur; traseul3b: stația 15 (plecare) – Amaradia – Olteț – Caracal – Bănie și retur; traseul 9: Craiovești – Calea Severinului – Calea București – Hanul Doctorului – Metro și retur.

„Orașul Craiova se modernizează și ține pasul cu Uniunea Europeană sau, mai precis, cu directivele acesteia. De asemenea, pe fonduri europene, lucrăm la un alt proiect care se referă la achiziția a 200 de autobuze, tot electrice și acestea”, a declarat doamna Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, în cadrul unei conferințe de presă.

Cetatea Banilor se transformă cu bani europeni, prin implicarea conducerii Primăriei, care încurajează și susține investițiile, creând premisele dezvoltării. ADR Sud-Vest Oltenia va continua să ofere asistență tehnică administrației publice locale, astfel încât fondurile nerambursabile să fie cât mai eficient folosite, iar capitala Olteniei să se înscrie în rândul comunităților europene smart.