HomeNoutatiGhidul de bune practici în domeniul achizițiilor derulate de beneficiarii care au calitatea de autorități contractante și de evitare a neregulilor în gestionarea proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020

Ghidul de bune practici în domeniul achizițiilor derulate de beneficiarii care au calitatea de autorități contractante și de evitare a neregulilor în gestionarea proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020

Ediția 2020 a ghidului aduce, pe lângă spețele prezentate în versiunea anterioară publicată în 2017, un număr consistent de spețe cu trimitere directă către articole de lege încălcate, precum și o analiză asupra modificărilor aduse în anul 2020 asupra corecțiilor financiare. Având în vedere modificările legislative din domeniul achizițiilor, respectiv Legea 98/2016, HG 395/2016 etc., dar și situațiile întâlnite în verificarea proiectelor finanțate din POR 2014-2020, a apărut ideea elaborării acestui ghid. Ghidul ia în considerare prevederile noii legislații în domeniul achizițiilor publice și experiența directă privind aplicarea acestora.

Acest document este orientativ, prin intermediul lui urmărindu-se sprijinirea responsabililor cu achizițiile derulate în cadrul proiectelor finanțate prin POR 2014-2020 și punctarea situațiilor și aspectelor în care s-au produs erori. În același timp, ghidul conține recomandări pe baza cadrului juridic național și european, dar ține cont și de următoarele:

➢ Prevederile din Anexa la Decizia Comisiei Europene din 14.05.2019 pentru stabilirea liniilor directoare pentru determinarea corecțiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor finanțate de Uniune pentru nerespectarea normelor aplicabile în domeniul achizițiilor publice.

➢ Documentul „Orientări pentru responsabilii cu achizițiile publice privind evitarea celor mai obișnuite erori în proiectele finanțate din fondurile structurale și de investiții europene”, realizat de serviciile Comisiei Europene responsabile cu achizițiile publice, în consultare cu experți în domeniul achizițiilor publice din statele membre.

➢ Raportul special al Curții de Conturi Europene, intitulat „Instituțiile UE”.