AMPOR a aprobat, prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrarilor Publice şi Administraţiei, Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul „POR/8/8.1/B/2/7 regiuni”, Prioritatea de investiţii 8.1 – „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunităţi”, Obiectivul specific 8.2 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operaţiunea B „Centre comunitare integrate”.
Perioada în care pot fi depuse cererile de finanţare: 11.06.2021 orele 12.00 – 30.11.2021, orele 12.00.