FINANȚAREA DEZVOLTĂRII URBANE DURABILE IN CONTEXTUL POR 2014-2020
În România s-a stabilit, prin Acordul de Parteneriat, ca dezvoltarea urbană să fie implementată în cadrul POR 2014-2020 prin intermediul unei Axe prioritare dedicate – este vorba de Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. Aceasta axă combină prioritățile de investiții aferente a 4 dintre Obiectivele Tematice ale noii Politici de Coeziune: OT 4 – economii cu emisii scăzute de carbon, OT 6 – protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor, OT 9 – promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei și OT 10 – investițiile în educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții.
Având în vedere importanța și complexitatea dimensiunii urbane a politicii de coeziune în perioada 2014-2020, la nivelul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională au fost înființate Structuri de sprijinire a dezvoltării urbane durabile (SSDU), necesare în sprijinirea autorităților publice locale care vor implementa Strategii Integrate de Dezvoltare, în contextul art. 7 al Regulamentului (UE) 1301/2013.
Noul POR 2014-2020 aduce, astfel, o dimensiune mai pronunțată și mai consolidată a dezvoltării urbane. Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 privind Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prevede, la art. 7, obligativitatea ca, cel puțin 5% din fondurile FEDR pentru Obiectivul de investiții ce vizează creșterea economică și locuri de muncă, sa fie alocate dezvoltării urbane durabile.
Deși obiectivele tematice dedicate axei de dezvoltare urbană nu acoperă în totalitate dimensiunea unei dezvoltări urbane comprehensive (ex. economic, social, etc.), proiectele care vor fi incluse in Strategiile Integrate de Dezvoltare Urbană, vor fi finanțate, cu prioritate, din celelalte Axe prioritare ale POR sau din alte Programe Operaționale. Această abordare va permite autorităților publice să își planifice investițiile pe o perioadă medie de timp, cu luarea în considerare a tuturor sursele de finanțare (fonduri publice naționale, fonduri europene structurale și de investiții etc.) și, acolo unde este posibil, toate tipurile de beneficiari, inclusiv din categoria beneficiarilor privați (agenți economici, ONG-uri etc.).
Așadar, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” se adresează autorităților și instituțiilor publice locale din municipiile reședință de județ (inclusiv localitățile din zona funcțională urbană – după caz), cu excepția municipiului Tulcea, care va beneficia de finanțare din bugetul alocat ITI Delta Dunării.
Axa prioritară 4 beneficiază de o alocare financiara de 1.277,57 milioane Euro (FEDR și contribuție națională), regiunii Sud-Vest Oltenia revenindu-i 152,93 milioane Euro (aprox. 12% din totalul alocat) si este împărțita in patru Prioritati de investitii:
- Prioritatea de investitii 4.1 Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, in particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbana si a unor masuri relevante pentru atenuarea adaptarilor dispune de o alocare regionala de 124,21 milioane euro;
- Prioritatea de investitii 4.2 Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului dispune de o alocare regionala de 13,80 milioane euro;
- Prioritatea de investitii 4.3 Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale dispune de o alocare regionala de 6,49 milioane euro;
- Prioritatea de investitii 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, cu o alocare regionala de
8,43 milioane euro ;
Conform art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1301/2013, precondiția pentru obținerea finanțării din Axa prioritară 4 o constituie existența unor Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), care să aibă în vedere rezolvarea problemelor de ordin economic, de mediu, climatic, demografic și social cu care se confrunta orașele. În Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 se menționează faptul că FEDR sprijină dezvoltarea urbană durabilă prin strategii care stabilesc acțiuni integrate pentru a aborda provocări care afectează zonele urbane, ținând seama de nevoia de a promova legăturile dintre zonele urbane și cele rurale.
În temeiul art. 7 alineatul (4) din Regulamentul FEDR, este obligatorie implicarea organismelor (”Autorități Urbane”), responsabile pentru implementarea SIDU în procesul de gestionare a fondurilor alocate dezvoltării urbane durabile. Regulamentul prevede că, obligatoriu, autoritățile urbane sunt responsabile cel puțin pentru sarcinile legate de selectarea operațiunilor (proiectelor). În acest context, autoritățile urbane vor fi desemnate și vor îndeplini rolul de organisme intermediare, fiind incluse în sistemul de management și control al fondurilor europene structurale și de investiții (Fonduri ESI).
Cât privește mobilitatea urbană, condiția de bază pentru finanțarea proiectelor cu componentă de transport și mobilitate, prin intermediul P.I. 4.1 „Mobilitate urbană durabilă”, o constituie fundamentarea acestora în cadrul Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (P.M.U.D.), dezvoltate la nivelul municipiilor reședință de județ sau la nivelul acestora și a zonelor funcționale urbane aferente, după caz.
Conform prevederilor Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, planul de mobilitate urbană este „instrumentul de planificare strategică teritorială prin care sunt corelate dezvoltarea teritorială a localităţilor din zona periurbană/metropolitană cu nevoile de mobilitate şi transport al persoanelor, bunurilor şi mărfurilor.” Scopul este obținerea unui sistem de transport și mobilitate a bunurilor si persoanelor cât mai eficient si prietenos cu mediul, care sa încurajeze folosirea deplasării in comun și a mijloacelor nepoluante (tramvai, bicicletă, autobuze electrice, etc).
Pe lângă obligativitatea elaborării SIDU si PMUD pentru accesarea fondurilor în cadrul Axei 4 a POR 2014-2020, municipiile reședință de județ trebuie să elaboreze un document specific finanțărilor din Fonduri ESI a proiectelor aferente SIDU, numit Document Justificativ pentru finanțarea din Fonduri ESI 2014-2020. Acest document reprezintă planul de investiții aferent SIDU cu finanțare din Fondurile ESI 2014-2020. Documentul justificativ pentru finanțarea intervențiilor din Fonduri ESI 2014-2020 va detalia abordarea propusă pentru utilizarea Fondurilor ESI în perioada 2014-2020, inclusiv lista proiectelor prioritizate la nivel local pentru acest interval, pornind de la portofoliul de proiecte ce se regăseşte în SIDU. Scopul principal al acestuia este identificarea proiectelor din SIDU care vor fi finanțate din Axa prioritară 4 a POR si alte programe operaționale în perioada 2014-2020.
Documentul justificativ pentru finanțarea din Fonduri ESI 2014-2020 se va elabora după finalizarea procesului de admisibilitate SIDU și PMUD și semnarea Acordului cadru de delegare dintre AM POR și muncipiile reședință de județ și constituirea Autorităților Urbane. Desemnarea municipiilor reședință de județ (Autorități Urbane) ca organisme intermediare secundare (de nivel II) și, în consecință, includerea acestora în sistemul de management și control al POR 2014-2020, implică existența capacității administrative necesare îndeplinirii atribuției delegate.
După evaluarea și aprobarea documentelor programatice de dezvoltare urbană (SIDU, PMUD și Documentul Justificativ pentru finanțarea din Fonduri ESI 2014-2020), proiectele prioritizate și selectate de către Autoritatea urbană vor putea fi depuse pentru finanțare în cadrul priorităților de investiție aferente Axei Prioritare 4.
Procesul de implementare al Axei Prioritare 4 ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” este reprezentat mai jos: