Un nou parc cu o suprafaţă de circa un hectar a fost amenajat în municipiul Râmnicu Vâlcea, printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de peste 7 milioane de lei, implementat de administraţia publică locală în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Este vorba despre Parcul „Știrbei Vodă”, situat în zona Splaiului Independenței și creat prin transformarea unor terenuri abandonate din apropierea Stadionului Zăvoi, pe malul râului Olăneşti, în spaţii verzi urbane.
Localnicii, dar și turiștii, se bucură, acum, de o nouă zonă de agrement, promenadă și relaxare.Astfel, au fost făcute amenajări peisagistice, au fost plantați arbori din mai multe specii și gazon, au fost realizate alei, platforme pietonale şi terasamente, au fost montate sisteme moderne de iluminat și irigații.
Toată suprafaţa a fost împrejmuită și au fost amplasate bănci, pergole și cișmele, au fost amenajate un loc de joacă pentru copii, compus din tiroliene şi leagăne pentru copiii cu dizabilităţi, un spaţiu modern pentru fitness, terenuri pentru volei și badminton, a fost instalat un sistem video şi wi-fi.
Proiectul implementat de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a avut o valoare totală de 7,2 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 7 milioane de lei, asigurată prin POR 2014-2020.
Investițiile au fost realizate în cadrul Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.2 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului, Obiectiv specific – Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reședință de județ.
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Mircia Gutău, şi-a exprimat satisfacţia faţă de modul de derulare a acestui proiect, atât în faza dintre depunerea cererii de finanţare şi semnarea contractului de finanţare, cât şi pe parcursul implementării, apreciind deopotrivă buna colaborare cu specialiştii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, precum şi calitatea lucrărilor executate.
„Suprafața verde a municipiului Râmnicu Vâlcea s-a îmbogățit în zona Splaiului Independenței cu Parcul <Știrbei Vodă>, care se întinde pe 9.392 de metri pătrați. Lucrările au fost finalizate înainte de termen, investiția de peste 7 milioane de lei fiind realizată din fonduri europene. Prin reconversia terenurilor abandonate din zonă, au fost create spații verzi, o scenă, elemente de joacă pentru copii, aparate destinate sportului în aer liber, echipamente de joacă pentru copiii cu dizabilități”, a declarat domnul Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea mai are în derulare alte două proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă în cadrul POR 2014-2020, ce vizează reabilitarea unor zone degradate prin transformarea lor în parcuri, respectiv „Amenajare parc zona Nord”, în valoare de 7,1 milioane de lei, cu o finanțare nerambursabilă de 6,8 milioane de lei, şi „Amenajare parc Ostroveni”, în valoare de 1,7 milioane de lei, cu o finanțare nerambursabilă de 1,7 milioane de lei.